Eroii mei din viața reală sunt bunicii și părinții mei. Și de la fiecare am primit în dar o învățătură pentru întreaga viață. De la tata am învățat că omul crește frumos prin educație. De la mama am învățat că arta desăvârșește sufletul și mintea. De la bunica, că familia este cea mai solidă temelie în construcția personală, iar de la bunicul, că ești dator să-ți porți singur de grijă.

Bunicul meu a fost antreprenor, avea un salon de coafură. La „pensie” a învățat să lucreze în fier forjat. Făcea aplice de perete pe care le orna cu lumânărele roșii și galbene și le vindea cunoscuților. A lucrat până în ultima clipă a vieții. Îi plăcea să cânte la chitară, să danseze Step și Charleston. Avea un râs răsunător și o energie pe măsură. Duminica se ducea la restaurantul din colțul străzii unde invita la masă un om sărac. Lua masa cu el, povesteau. Bunicul spunea că pentru noi, oamenii, mai prețioasă decât hrana este compania unui om care e dispus să îți asculte păsurile și poveștile.

Bunica a fost casnică. A crescut doi copii pe timp de război și a primit sub acoperișul ei toate rudele care fugeau de frica războiului și a foametei. Pentru ea familia era sfântă, iar bărbatul, stâlpul casei. Pe el li servea primul la masă și nu-l contrazicea niciodată de față cu lumea. Altminteri, hotărârile le lua ea, în mai toate privințele, așa cum se întâmplă în orice familie armonioasă. Cu bunica mergeam duminica la biserică și apoi la cimitir ca să punem flori la mormântul rudelor petrecute din viață.

Tatei ii plăcea să învețe. Fusese profesor de matematică, istorie și fizică pentru cadre militare, vorbea fluent patru limbi străine și citea de toate. Facultatea a început-o la 40 de ani, atunci când i-a permis regimul comunist. A ajuns director într-un minister dând un concurs fără șanse în fața celor cu „recomandări”, dar pe care l-a luat pentru că era imbatabil la cultură generală, limbi străine și economie. Tata obișnuia să-mi spună: „Fata mea, citește și învață! În viață nu te poți baza decât pe mintea și pe sufletul tău. Cu cât sunt mai bogate, cu atât vei atrage mai mulți oameni de la care să ai ce învăța și alături de care să merite să-ți trăiești viața”.

Mama e alături de mine și acum. E la curent cu toate spectacolele din București. Merge la operă, la concerte și la teatru. Mama este cea care m-a introdus în lumea scenei. M-a dus la balet, vioară, pian și cor. Datorită ei am făcut parte din echipa de copii a Televiziunii Române unde, vreme de 11 ani, am jucat în filme, am cântat cu orchestra și mi-am înregistrat vocea pentru Teleenciclopedia. Mama crede că pe scenă omul învață cine este el cu adevărat pentru că este pus în situația să trăiască „la vedere” și că scena este un spațiu al curajului, al încrederii în sine și al libertății.

Eroii mei trăiesc în mine și astăzi. Lor li s-au adăugat soțul meu, Doruțu, și băiatul nostru, Ștefan.