Noi, Împreună!
Un curs despre Încredere și cooperare în echipe
Programul „Noi, Împreună!” este gândit ca un proces în care participanții vor avea ocazia să pornească de la definirea propriei identități pentru a găsi împreună o definiție comună a identității echipei lor.
Pentru a parcurge acest drum, cursanții vor avea ocazia
- să se cunoască mai bine prin poveștile care îi constituie
- să se admire unii pe ceilalți
- să-și antreneze imaginația și capacitatea de a comunica mai bogat – două dintre premisele de bază ale empatiei și a apropierii dintre oameni
- să dezvolte o înțelegere mai profundă a propriilor valori, a modului cum acestea funcționează social, a manierei în care oamenii le apără și le normează (etica), pentru a se putea înțelege mai bine pe ei, ca oameni, și pe cei din jur.
Totodată, fiecare zi de curs este gândită ca o experiență în care starea de spirit a participanților să fie hrănită cu idei înalte dar și cu bună dispoziție, joc, creativitate și umor, astfel încât ziua petrecută împreună să unească și să întărească încrederea în grupul/echipa din care fac parte.
Programul are cinci zile și abordează următoarele teme:
1. Autocunoaștere prin Tehnici teatrale și scriere creativă
Puterea poveștilor
Pe parcursul acestui modul participanții vor descoperi că:
- Povestea creează încredere în povestitor și în mesajul său. Pentru că o poveste vorbește despre cine sunt și în ce cred eu, Liderul, creând premiza favorabilă ca ceilalți să asculte mai departe, cu atenție, mesajul meu.
- Povestea care ne prinde are valențele unui mini-documentar: ne permite să o trăim cu toate simțurile (vizual, olfactiv, auditiv și tactil), are un început captivant și un sfârșit care ne rămâne în memorie, are o structură cu intrigă și deznodământ, este exprimată cu claritate și rigoare gramaticală și, mai presus de toate, transmite EMOȚIE.
Arta prezenței scenice
Pe parcursul acestui modul participanții vor descoperi că:
- Există un set de tehnici specifice din Arta Actorului care ne ajută să stăpânim “scena”, dar și propriile emoții. Nu trebuie să scăpăm de emoții, trebuie să învățam să le folosim pe cele care ne duc înainte și să le diminuăm pe cele care ne blochează.
Proiectul final constă într-un discurs filmat în care integrăm cunoștințele dobândite la curs.
Scopul acestui exercițiu este acela de a integra Puterea poveștilor și Arta prezenței publice într-un exercițiu de leadership.
2. Identitatea și valorile – din ce categorii de roluri și povești suntem alcătuiți
- Cum definim identitatea, din ce clase de operatori se constituie ea
- Ce ne face asemănători, ce ne diferențiază
- Care sunt poveștile care ne dau identitate
- Ce sunt valorile personale- parte constitutivă a identității
- Ce este măsura justă aplicată valorilor, care este rangul valorilor
3. Exercițiu de leadership - discurs public pe tema unei valori, la alegere.
Cum?
- Vom alege împreună tema discursului care va avea în centrul său o valoare în care credem. Îl vom concepe ca structură, îi vom asocia povestea/poveștile relevante care ne susțin mesajul și îl vom susține în fața celorlalți.
- Fiecare discurs va fi apreciat, după un set de criterii, de colegi şi de trainer. Feedback-ul primit de participanți va fi axat în principal pe conștientizarea calităților de comunicator ale fiecărui cursant și pe progresele pe care le-a făcut pe parcursul programului. Nu ne vom feri de recomandări pentru evoluția fiecăruia dintre noi, dar nu vom critica doar de dragul criticii.
4. Etica, Colaborarea și Empatia
- Care sunt teoriile etice care ne guvernează alegerile- exercițiu.
- Cum definim o colaborare bună. Ce dorim să primim de la ceilalți și ce suntem dispuși să oferim grupului în termeni de atitudine, valori sau comportamente.
- Cum definim empatia. Capcanele empatiei ascunse în folosirea limbajului obișnuit (valoarea afectivă a cuvintelor)
5. Valorile și identitatea grupului.
Exercițiu de definire a valorilor comune și a normelor pe care se sprijină. Identitatea grupului ca sumă de povești individuale și de grup, eroi, legende și întâmplări care dau sentimentul de apartenență la grup.
de la 9:00 - 17:00
una sau două zile pe lună
participanți
în grupă
per zi de curs.