Eroii mei din viaţa reală sunt bunicii şi părinţii mei. Şi de la fiecare am primit în dar o învățătură pentru întreaga viață. De la tata am învățat că omul crește frumos prin educație. De la mama am învățat că arta desăvârșește sufletul şi gândul. De la bunica, că familia este cea mai solidă temelie în construcția personală, iar de la bunicul, că ești dator să-ți porți singur de grijă.

Bunicul meu a fost antreprenor. Avea un salon de coafură pe care l-a închis abia la 75 de ani. La “pensie” a învăţat să lucreze în fier forjat. Făcea aplice de perete pe care le orna cu lumânărele roşii şi galbene şi le vindea cunoscuţilor. A lucrat până în ultima clipă a vieţii. Îi plăcea să cânte la chitară, să danseze Step şi Charleston. Avea un râs răsunător şi o energie pe măsură. Duminica se ducea la restaurantul din colţul străzii unde invita la masă un om sarac. Stătea la masă cu el, povesteau, la sfirsit bunicul plătea consumaţia.

Bunica a fost casnică. A crescut doi copii pe timp de război şi a primit sub acoperişul ei toate rudele care fugeau de frica războiului şi a foametei. Pentru ea familia era sfântă, iar bărbatul, stâlpul casei. Pe el il servea primul la masă şi nu-l contrazicea niciodată de faţă cu lumea. Altminteri, hotărârile le lua ea, în mai toate privinţele, aşa cum se întâmplă în orice familie tradiţională. Cu bunica mergeam duminica la biserică şi apoi la cimitir ca să punem flori la mormântul rudelor petrecute din viaţă.

Tatei ii plăcea să înveţe. Fusese profesor de matematică, istorie şi fizică pentru cadre militare, vorbea fluent patru limbi străine şi citea de toate. Facultatea a început-o la 40 de ani, atunci când i-a permis regimul comunist. A ajuns director într-un minister dând un concurs făăa şanse în faţa celor cu “recomandări”. Dar l-a luat pentru că era imbatabil la cultură generală, limbi străine şi economie.

Tata obişnuia să-mi spună: ”Fata mea, citește și învață. În viață nu te poți baza decât pe mintea și pe sufletul tău. Cu cât sunt mai bogate, cu atât vei atrage mai mulţi oameni de la care să ai ce învăța și alături de care să merite să-ți trăiești viața”.

Mama e alături de mine şi acum. E la curent cu toate spectacolele din Bucureşti. Merge la operă, la concerte şi la teatru. Mama este cea care m-a introdus în lumea scenei. M-a dus la balet, vioară, pian şi cor. Datorită ei am făcut parte din echipa de copii a Televiziunii Române unde, vreme de 11 ani, am jucat în filme, am cântat cu orchestra şi mi-am înregistrat vocea pentru TeleEnciclopedia. Mama crede că, pe scenă, omul învaţă cine este el cu adevărat pentru că este pus în situaţia să trăiască “la vedere”, şi că scena este un spaţiu al curajului şi al dezvoltării încrederii în forţele proprii.

Eroii mei trăiesc în mine şi astăzi. Lor li s-au adaugat soţul meu, Doruţu, şi băiatul nostru, Ştefan.

În 1987 competiţia laASE, Facultatea de contabilitate era de 13 pe loc. Am intrat, am răsuflat uşurată şi, până să înţeleg ce mi se-ntâmplă, a venit revoluţia care a întors pe dos tot ce ştiam eu ca fiind “realitatea”. Brusc, economia centralizată nu mai era un lucru bun, trebuia să ne re-centrăm în spaţiul economiei de piaţă. La terminarea şcolii m-am angajat secretară la o firmă privată. Nici n-aş fi visat la un alt post pentru că îmi era clar că nu ştiu să fac nimic. Vestea bună a fost că nici ceilalţi – patroni, şefi, colegi – nu ştiau să facă ceva “după carte”, aşa că totul se construia prin noi şi sub ochii noştri, ai tuturor. În fiecare birou şeful cel mare pusese o lozincă multiplicată la copiator: “La noi nu există: nu pot, nu ştiu, nu vreau”.

A funcţionat. Am construit fiecare, în poziţia lui, norme, metode şi proceduri de lucru. Ideile nu erau în responsabilitatea şefilor – pe atunci oameni de 25-30 de ani – ci, in responsabilitatea noastră, a tuturor. Cu obligaţia care venea la pachet: “dacă ai o idee, pune-o în practică, noi te sprijinim.” Am lucrat ca Logistic Assistant şi Account Manager în Arexim, ca Business Development Manager în Mobilrom (Orange), Sales Manger în GTS Telecom. În ultima companie am pornit de la echipă de 3 oameni, iar când am plecat, după 5 ani, departamentul meu avea 30 de angajaţi.

Noua responsabilitate, cea de manager, m-a obligat să mă întorc la şcoală şi între 2004 şi 2006 am urmat un EMBA la ASEBUSS. Iar creşterea numărului de colegi pe care îi aveam în subordine într-un timp atât de scurt m-a pus în situaţia de a găsi metode de formare şi integrare a lor în cultura de companie. Am făcut asta cu lecţiile învăţate de la oamenii pe care i-am preţuit şi care m-au format, la care am adăugat o metodă personală – întâlnirile de joi de la ora 16.30, când inventam o temă – un mic spectacol, o sesiune de improvizaţie, o prezentare de afaceri sau o recomandare de carte – prilej ca oamenii să iasa în faţă, să spună ce gândesc şi să capete experienţa şi obişnuinţa de a se mişca în faţa celorlalţi, “pe scenă”.

Şi aşa s-a născut ideea unui concept mai amplu, primul meu pas în lumea antreprenoriatului, Asociaţia ERUDIO. ERUDIO este o companie al cărei obiect de activitate este crearea şi derularea de programe educaţionale - la graniţa dintre cultură şi afaceri - adresate top-managerilor din companiile româneşti. După o idee originală ce îmi aparţine, ERUDIO a lansat conceptul “Erisma - Leadership creativ”, primul concept de acest fel din România.

Erisma are un parcurs de 11 săptămâni, o z i pe săptămâna şi se derulează de două ori pe an, primăvara şi toamna. Profesori în program sunt Horia-Roman Patapievici, Ioana Pârvulescu, Adrian Titieni, Mugur Ciumăgeanu şi Liviu Papadima. Anul acesta am împlinit 10 ani de activitate, 20 de serii consecutive, peste 400 de absolvenţi. În Erudio sunt partener alături de Adrian Stanciu, Cosmin Alexandru şi Liviu Papadima, şi Director Executiv.

În paralel cu proiectul ERUDIO, începând cu anul 2006, am dezvoltat şi susţinut o serie de programe de training adresate companiilor şi aşa am ajuns să construiesc primele trei Ateliere de 1 sau 2 zile pe care le găsiţi în site. Axa principală a cursurilor este autenticitatea şi descoperirea puterii interioare care o pune în valoare. Pentru că experienţa mi-a arătat că exerciţiul “scenei” este unul dintre cele mai puternice exerciţii de leadership şi comunicare, în cursurile mele folosesc concepte şi exerciţii din Artele Spectacolului:

1. Înainte de a ieși în fața publicului ai nevoie de o primenire a minții și de o traversare imaginară a scopului pe care ți l-ai propus. Adică de pregatire și concentrare –minte, emoţie, corp.

2. Când ești pe scenă, publicul este partenerul tău: lasă-te purtat de el. Ascultă, privește, simte, răspunde-i.

3. Înainte de a-ți spune mesajul, scrie-l. Este cel mai bun exercițiu de reflecție, de ordonare și simplificare a gândurilor, pâna ajungi la esența lor.

4. Emoțiile sunt calea prin care mesajul tău ajunge la public. În ele se naște expresivitatea ta.

5. Când nu ai certitudini - şi pe scenă nu sunt certitudini, sunt doar căi de a explora o parte a realităţii - înveţi să asculţi la un nivel profund, construieşti pe ideile celuilalt, descoperi puterea şi mecanismele empatiei.

Cu toate aceste gânduri în minte îmi doresc ca drumul meu -Atelierele de leadership prin tehnici creative- să reflecte omul care sunt astăzi şi să pot fi de folos celor care caută o cale de a-şi găsi forţa interioară cu care să-şi anunţe visul lor de mai bine, până departe în zare, spre toate colţurile lumii.

La vedere, în lumina reflectoarelor!