Atelier de empatie și comunicare în leadership

În zilele noastre Leadership-ul este din ce în ce mai mult despre oameni iar Empatia este cel mai ingredient al relațiilor dintre oameni.
Liderii de astăzi trebuie să fie capabili să lucreze nu doar cu cei din biroul alăturat dar și cu cei din alte clădiri sau alte țări. Trebuie să conducă și să colaboreze cu oameni din grupuri sociale și culturale diferite și să realizeze alinierea lor din convingere la atingerea unui obiectiv comun. Și, foarte important pentru orice afacere, să știe să construiască și să întrețină relații de încredere pe termen lung cu clienții dar și cu subordonații.
Liderii care aleg să își dezvolte empatia învățând să asculte, să schimbe unghiul din care privesc lucrurile şi să deschidă un dialog real cu cei din jur, își îmbunătățesc eficiența managerială, devin ascultați și admirați de cei din jur, construiesc, din fiecare interacțiune, pas cu pas, o carieră solidă, de succes.
Dar cum se dezvoltă Empatia?
În primul rând, printr-un proces continuu de autocunoaștere. Prin introspecție, reflecție și expunere la experiențe de învățare cât mai diverse. Prin interacțiune umană și feedback constant cerut celor din jur- colegi, colaboratori, șefi sau subalterni. Învățând să ascultăm. Cu adevărat. Atât cu rațiunea cât și cu toate simțurile, cu scopul de a-l înțelege pe celălalt cât mai deplin.
Conștientizând şi învățând să ne folosim expresivitatea. Adică, lăsându-i pe ceilalți să ne înțeleagă. (Doar 7% din cuvintele noastre ajung la receptori. Celelalte 93 de procente sunt exprimate de corpul, vocea și emoțiile noastre, adică prin expresivitatea proprie) Învățând să ne susținem punctul de vedere cu argumente bine alese -dimensiunea rațională - dar și prin povești personale care dau dimensiunea umană a celui care vorbește: valori, credințe, personalitate.
În Atelierul de Empatie și comunicare vom aloca câte o zi pentru a explora Cum ne cunoaștem prin Cuvinte și Cum ne descoperim dincolo de Cuvinte.
Cum ne cunoaștem prin Cuvinte
Cuvintele cu care alegem să ne comunicăm gândurile, ideile, obiectivele au valențe diferite pentru fiecare dintre noi. Ele sunt încărcate afectiv, vorbesc despre valori, principii și convingeri, despre preocupările, temele noastre de interes dintr-o anumită etapă a vieții.
Exercițiile propuse vă vor da ocazia:
- Să ascultați, pur și simplu, în liniște
- Să conștientizați valoarea afectivă a cuvintelor și să o recunoașteți în comunicarea cu celălalt
- Să identificați valori, fapte, credințe sau percepții ale vorbitorilor în mesajele lor, pentru a le înțelege motivațiile și a vă putea apropia de punctul lor de vedere.
Cum ne descoperim dincolo de Cuvinte
Cu toții știm că mesajele non-verbale (incluzând metalimbajul) reprezintă peste 90% din comunicare. Dar cum le observam și cum le interpretăm ? Și cum le folosim în actul comunicării de sine.
Vom folosi exerciții din lumea artelor care vă vor da ocazia să experimentați și să descoperiți felul în care fiecare dintre voi se comunică pe sine în lume.
Exercițiile sunt gândite pentru a vă ajuta:
- Să observați atent universul înconjurător- spații, obiecte, stările și monologul interior al oamenilor, relațiile dintre ei.
- Să puneți corect în context oamenii, sentimentele și preocupările lor
- Să vă adaptați și să vă integrați în situații diverse - singuri, dar și în relație cu ceilați
- Să colaborați dincolo de cuvinte pentru un obiectiv comun
- Sa prețuiți expresivitatea personală și pe a celorlalți, calea prin care ne cunoaștem reciproc și putem intra într-o relație de încredere cu cei din jur.
Public țintă:
- Specialiști și consultanți
- Antreprenori și manageri
Abilități:
- Comunicare de impact
- Folosirea inteligentă a expresivității și a emoțiilor
- Storytelling
Beneficii:
- Să înțelegi și să-ți folosești autenticitatea, baza de construcție a Brandului Personal
- Tehnici și practici de succes
- Să înlocuiești teama de a vorbi în public cu o pregătire conștientă și aplicată pentru toate elementele care compun actul vorbirii în public
Beneficiile companiei:
- Angajați capabili să-și transmită mesajele exact și cu impact
- Dezvoltarea și motivarea talentelor
- Creșterea calității cooperării și colaborării între oameni.
Detalii organizatorice:
- Durata programului este de două zile, între orele 09.00 și 17.00. Atelierul are o pondere de peste 80% de exerciții practice din Tehnica actorului, muzică, dans și Arte Plastice. Atelierul se adresează cu precădere managerilor sau tuturor celor care conduc, supervizează sau coordonează oameni și echipe.
- Participanți: maxim 10
- Preț: 470 Euro per participant (include sala de curs, masa de prânz, coffee-break).
Durată curs
Participanți
Preț (fără TVA)
Data